Grand Palais din Paris, construit in 1900, in Belle Epoque, este un edificiu monumental din piatra, otel si sticla. Deasupra suprafetei de 13 500 m² se arcuieste bolta la o inaltime de 45m. Este imens.
Intru, dupa ce am asteptat la coada timp de 45 de minute in frig si ploaie. Privirea mi se izbeste de un zid format din cutii de metal ruginit, pe fiecare un numar. Urne dintr-un cimitir ? Fisiere sau casete cu documente intr-o administratie sinistra ? Conturnand zidul, devin constienta ca toata hala enorma bubuie, aerul vibreaza, un zgomot surd vajaie constant, intr-un ritm neregulat. Spontan mi se pare ca aud zgomotul produs de vagoane de tren. Imi amintesc brusc ca Boltanski, creatorul acestei instalatii, inregistreaza de ani de zile bataile de inima a zeci de mii de oameni. Acesta e sunetul penetrant.
Intru, dupa ce am asteptat la coada timp de 45 de minute in frig si ploaie. Privirea mi se izbeste de un zid format din cutii de metal ruginit, pe fiecare un numar. Urne dintr-un cimitir ? Fisiere sau casete cu documente intr-o administratie sinistra ? Conturnand zidul, devin constienta ca toata hala enorma bubuie, aerul vibreaza, un zgomot surd vajaie constant, intr-un ritm neregulat. Spontan mi se pare ca aud zgomotul produs de vagoane de tren. Imi amintesc brusc ca Boltanski, creatorul acestei instalatii, inregistreaza de ani de zile bataile de inima a zeci de mii de oameni. Acesta e sunetul penetrant.
In fata se ridica un morman de haine pestrite, tone si tone de haine. Deasupra, o macara cu o ghiulea cu patru ghiare, rosu stralucitor. Ghiuleaua coboara spre piramida de haine, ghiarele se deschid incet, se infunda in morman, se ridica din nou, ezita, coboara si insfaca o gramada, urca in inaltime si rochii, camasi, fuste, cad cu o fluturare de adio. Stau impreuna cu zeci de oameni, privind acest spectacol si nu ne putem desprinde. Ne e frig. Suntem fascinati. Cu ce asociezi, cum interpretezi ce vezi, ce auzi, ce simti ? E mana mortii care se abate, ineluctabil si arbitrar asupra fiintelor umane ? Moartea la Auschwitz ? La Haiti ? Dumnezeu sau Destin ?
Cert este ca trairea te rascoleste, dar semnificatia ramane vaga.
Evenimentul, pentru ca termenul de expozitie nu se potriveste, are titlul « Personnes », in franceza cu semnificatie dubla : « personnes » - persoane, si « personne », cu aceeasi pronuntare, - nimeni. Viziunea animista a artistului se impune in mod natural; hainele din morman si presarate pe toata suprafata in careuri sunt percepute ca fiinte umane, sau mai degraba absenta lor.
Christian Boltanski, unul din cei mai de seama artisti contemporani francezi, este cunoscut ca artistul memoriei. In timpul ocupatiei hitleriste, mama lui a divortat de sotul evreu pentru ca sa-l protejeze. Christian a fost conceput in 1943, pe cand tatal lui se ascundea sub podeaua casei. Constiinta acestui trecut este prezenta in toata opera lui in centrul careia sta preocuparea cu moartea, identitatea si absenta. Artistul e mereu animat de dorinta de a salva mortii de la uitare, de a-i face sa revina prin amintire, tentativa sortita de la bun inceput esecului. Boltanski stie asta prea bine. El nu creeaza opere pentru muzee, opere care sa dureze, creatiile lui sunt menite sa fie la fel de efemere ca si oamenii. Tsoalele care sunt substanta instalatiei « Personnes » vor fi redistribuite dupa sfarsitul expozitiei. Sentimentele, gandurile starnite vor dainui. GN
Cert este ca trairea te rascoleste, dar semnificatia ramane vaga.
Evenimentul, pentru ca termenul de expozitie nu se potriveste, are titlul « Personnes », in franceza cu semnificatie dubla : « personnes » - persoane, si « personne », cu aceeasi pronuntare, - nimeni. Viziunea animista a artistului se impune in mod natural; hainele din morman si presarate pe toata suprafata in careuri sunt percepute ca fiinte umane, sau mai degraba absenta lor.
Christian Boltanski, unul din cei mai de seama artisti contemporani francezi, este cunoscut ca artistul memoriei. In timpul ocupatiei hitleriste, mama lui a divortat de sotul evreu pentru ca sa-l protejeze. Christian a fost conceput in 1943, pe cand tatal lui se ascundea sub podeaua casei. Constiinta acestui trecut este prezenta in toata opera lui in centrul careia sta preocuparea cu moartea, identitatea si absenta. Artistul e mereu animat de dorinta de a salva mortii de la uitare, de a-i face sa revina prin amintire, tentativa sortita de la bun inceput esecului. Boltanski stie asta prea bine. El nu creeaza opere pentru muzee, opere care sa dureze, creatiile lui sunt menite sa fie la fel de efemere ca si oamenii. Tsoalele care sunt substanta instalatiei « Personnes » vor fi redistribuite dupa sfarsitul expozitiei. Sentimentele, gandurile starnite vor dainui. GN
