Musée d’art et d’histoire du judaïsme e in inima Parisului, in Le Marais, cartier odinioara populat de evrei, la 10 minute de Hôtel de Ville, Centre Pompidou, Mémorial de la Shoah si Rue des Rosiers. Intr-o zi mohorata de ianuarie am trecut prin intrarea securizata, dupa un examen amanuntit ca la aeroport, am traversat curtea unde se ridica statuia lui Dreyfus cu sabia franta ca sa vizitez expozitia La Splendeur des Camondo.
Alungati din Spania in 1492, stramosii familiei Camondo au peregrinat din Venetia la Triest apoi la Viena si in Imperiul otoman. Nu exista documente despre aceste tribulatii, doar ce s-a transmis prin traditia orala. Istoria documentata incepe la inceputul secolului XIX la Istanbul, cand Abraham Camondo reuseste sa acumuleze asemenea bogatii, influenta si putere, ca familiei i se duce faima de a fi « Rotschild din Orient ».
In 1869 familia se muta in Franta la Paris, intr-o perioada considerata a fi epoca de aur pentru evrei. Franta a fost prima din natiunile moderne care i-a emancipat, iar in a doua jumatate a secolului XIX nu au existat pogroame, nici alte manifestari violente de antisemitism. Erau timpuri cand adversitatea intre ashkenazi si sefarzi, intre Rotschild si fratii Pereire era ceea ce preocupa lumea evreiasca mai mult decat orice. E amuzant sa citesti in cartea « Le Dernier des Camondo » de Pierre Assouline, ca raspunsul unui sefard la un atac vitriolic antisemit, se concentreaza asupra diferentierii intre ashkenazi si sefarzi. Cum se poate ca antisemitul nu si-a dat seama de distinctia, cultura, finetea sefarzilor spre deosebire de grosolania si aroganta ashkenazilor ?
O serie de scandaluri bulverseaza sfarsitul de secol ; afacerea Panama, in care bancheri evrei au jucat un rol nefast, afacerea Dreyfus, care a divizat Franta si s-a rezolvat prin triumful justitiei. In aceste vremuri grele, familia Camondo ocupa o pozitie de vaza in lumea pariziana, lume pe care o regasim in paginile lui Proust. Moïse si varul lui Isaac sunt mecena generosi si colectionari pasionati.
Expozitia documenteaza epopea familiei Camondo care a scapat de Inchizitia din Spania, a trait in ghetoul din Venetia, a prosperat in palatele din Constantinopol, s-a mutat in Franta drepturilor omului. Au fost evrei, dar si patrioti francezi. Nissim de Camondo, fiul lui Moïse, se distinge prin curaj ca pilot in primul razboi mondial. In 1917 cade in lupta. Tatal este neconsolat. Ii ramane o fiica, Béatrice, care se casatoreste cu Léon Reinach, dintr-o familie de financiari ashkenazi. Au doi copii, un baiat si o fata.
Moïse de Camondo construieste langa parcul Monceau o cladire somptuoasa dupa modelul Petit Trianon, in stilul secolului XVIII, cu mobile si obiecte decorative de o frumusete si eleganta inegalabile. Este dorinta tatalui indoliat ca micul palat sa devina muzeul Nissim de Camondo, in memoria fiului sau. Donatiile lui Moïse si lui Isaac de Camondo, varul lui, contribuie la gloria muzeelor Louvre, Musée Guimet (arta asiatica), Musée des Arts décoratifs. In Musée d'art et d'histoire du judaïsme erau expuse doar cateva opere (Degas, Monet, Manet, Boudin), marea majoritate ramanand in muzeele amintite si in Musée d'Orsay unde au fost mutati impresionistii.
Franta nu s-a aratat recunoscatoare. Béatrice, singura urmasa a familiei, a fost deportata impreuna cu sotul si cei doi copii. Nimeni nu s-a intors. Nu mai exista nici un Camondo, dar mostenirea lor culturala le imortalizeaza numele si soarta.
Getta Neumann
In 1869 familia se muta in Franta la Paris, intr-o perioada considerata a fi epoca de aur pentru evrei. Franta a fost prima din natiunile moderne care i-a emancipat, iar in a doua jumatate a secolului XIX nu au existat pogroame, nici alte manifestari violente de antisemitism. Erau timpuri cand adversitatea intre ashkenazi si sefarzi, intre Rotschild si fratii Pereire era ceea ce preocupa lumea evreiasca mai mult decat orice. E amuzant sa citesti in cartea « Le Dernier des Camondo » de Pierre Assouline, ca raspunsul unui sefard la un atac vitriolic antisemit, se concentreaza asupra diferentierii intre ashkenazi si sefarzi. Cum se poate ca antisemitul nu si-a dat seama de distinctia, cultura, finetea sefarzilor spre deosebire de grosolania si aroganta ashkenazilor ?
O serie de scandaluri bulverseaza sfarsitul de secol ; afacerea Panama, in care bancheri evrei au jucat un rol nefast, afacerea Dreyfus, care a divizat Franta si s-a rezolvat prin triumful justitiei. In aceste vremuri grele, familia Camondo ocupa o pozitie de vaza in lumea pariziana, lume pe care o regasim in paginile lui Proust. Moïse si varul lui Isaac sunt mecena generosi si colectionari pasionati.
Expozitia documenteaza epopea familiei Camondo care a scapat de Inchizitia din Spania, a trait in ghetoul din Venetia, a prosperat in palatele din Constantinopol, s-a mutat in Franta drepturilor omului. Au fost evrei, dar si patrioti francezi. Nissim de Camondo, fiul lui Moïse, se distinge prin curaj ca pilot in primul razboi mondial. In 1917 cade in lupta. Tatal este neconsolat. Ii ramane o fiica, Béatrice, care se casatoreste cu Léon Reinach, dintr-o familie de financiari ashkenazi. Au doi copii, un baiat si o fata.
Moïse de Camondo construieste langa parcul Monceau o cladire somptuoasa dupa modelul Petit Trianon, in stilul secolului XVIII, cu mobile si obiecte decorative de o frumusete si eleganta inegalabile. Este dorinta tatalui indoliat ca micul palat sa devina muzeul Nissim de Camondo, in memoria fiului sau. Donatiile lui Moïse si lui Isaac de Camondo, varul lui, contribuie la gloria muzeelor Louvre, Musée Guimet (arta asiatica), Musée des Arts décoratifs. In Musée d'art et d'histoire du judaïsme erau expuse doar cateva opere (Degas, Monet, Manet, Boudin), marea majoritate ramanand in muzeele amintite si in Musée d'Orsay unde au fost mutati impresionistii.
Franta nu s-a aratat recunoscatoare. Béatrice, singura urmasa a familiei, a fost deportata impreuna cu sotul si cei doi copii. Nimeni nu s-a intors. Nu mai exista nici un Camondo, dar mostenirea lor culturala le imortalizeaza numele si soarta.
Getta Neumann
|
|
|
