Des Hommes et Des Dieux
Getta Neumann
In noaptea din 26 -27 martie 1996, sapte calugari trapisti dintr-o manastire din Tibhirin, un sat intr-o regiune muntoasa din Algeria au fost rapiti, iar dupa doua luni au fost gasiti decapitati. Faptasii au fost, foarte probabil, membri ai Grupului Islamist Armat, care terorizau populatia si erau vanati de fortele armate guvernamentale. Pe acest incident tragic se bazeaza filmul Des Hommes et Des Dieux al lui Xavier Beauvois, distins cu un César si cu Grand Prix la Festivalul de la Cannes.
Calugarii duc o existenta armonioasa intre rugaciune si cantari liturgice pe de o parte, si cultivarea pamantului si produsul de miere pe de alta, intr-un peisaj biblic, cu intinderi neintinate de om. Spiritualitatea si iubirea de om le umple viata.
Sunt anii razboiului civil algerian, « un deceniu negru », in care guvernul algerian s-a luptat impotriva unor grupuri islamiste. Dupa ce a facut intre 60.000 si 150.000 de victime, (depinde de sursa de informatie), conflictul a fost castigat de guvern.
Acte de barbarie seamana teroarea printre sateni: rebelii fac incursiuni in sat si injunghie muncitori croati. Vor ca toti strainii, inclusiv calugarii, sa paraseasca locurile. In acelasi timp, guvernul este dusmanit, armata detestata. Calugarii considera pe toti, rebeli, guvern, armata, ca oameni, ca frati, dar in acest context, orice pozitie devine un act politic. Daca nu colaboreaza cu unul sau altul, sunt considerati dusmani, daca ingrijesc un rebel, se fac vinovati fata de guvern, daca nu se supun cerintelor rebelilor, sunt in pericol de moarte din partea acestora.
Ce vor decide calugarii : sa ramana pe loc sau sa paraseasca manastirea ? Niciunul dintre ei nu are vocatia martiriului, fiecare are motive personale care ii determina alegerea, toti sunt patrunsi de sentimentul transcendentei. In viata lor pasnica se instaleaza incordarea. In cele din urma, calugarii decid sa ramana impreuna, uniti prin credinta si fratie, sa mearga pe drumul Golgotei.
Mesajul se vrea in traditia lui Natan inteleptul de Lessing : toate religiile sunt pe aceeasi treapta, nu religia este cauza infamiilor comise in numele ei, ci oamenii sunt cei care o interpreteaza dupa cum le convine. Un calugar studiaza Coranul, altul citeste Les letres persanes de Montesquieu, toti sunt deschisi fata de alteritate. Intre satenii musulmani si crestinii religiosi s-a stabilit o relatie de incredere.
In recenzia unei carti aparute recent The Evolution of God de Robert Wright, am citit ca notiunea de Dumnezeu a evoluat in timp. Daca porunca Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti se referea acum mii de ani probabil la vecinul din sat si nu la populatia idolatra de pe alte meleaguri, acum este de la sine inteles ca legea are validitate universala. Cantecelul dupa care Isus iubeste copiii, negri si albi, l-ar fi umplut de uimire pe Isus-ul istoric, si demonstreaza un progres moral al oamenilor. Din nefericire, Islam-ul este intr-un proces de transformare, din care va rasari intr-o forma care in prezent este greu de deslusit.
Actele sangeroase perpetrate de fundamentalisti apar in film ca deviatii aberante de la islam. Filmul nu propune explicatii, nici solutii. Viata impregnata de religiozitate si de altruism a calugarilor este admirabila, dar, desigur, nu serveste ca model. Dar atunci : « Quo vadis ? » Care este calea, spre ce ne indreapta ?
Un film sobru, poetic, emotionant. As fi preferat ca Xavier Beauvois sa aleaga o coloana sonora mai originala, dar se pare ca pasiunea pentru Lacul Lebedelor de Ceaikovski face furori printre cineasti. (Le Concert de Mihaileanu, Black Swan de Aronofski). Este in schimb un maestru in a ne face sa simtim spiritualitatea, forta rugaciunii, misterul. In fine, filmul insusi ramane un mister si scapa interpretarii univoce.
Getta Neumann
In noaptea din 26 -27 martie 1996, sapte calugari trapisti dintr-o manastire din Tibhirin, un sat intr-o regiune muntoasa din Algeria au fost rapiti, iar dupa doua luni au fost gasiti decapitati. Faptasii au fost, foarte probabil, membri ai Grupului Islamist Armat, care terorizau populatia si erau vanati de fortele armate guvernamentale. Pe acest incident tragic se bazeaza filmul Des Hommes et Des Dieux al lui Xavier Beauvois, distins cu un César si cu Grand Prix la Festivalul de la Cannes.
Calugarii duc o existenta armonioasa intre rugaciune si cantari liturgice pe de o parte, si cultivarea pamantului si produsul de miere pe de alta, intr-un peisaj biblic, cu intinderi neintinate de om. Spiritualitatea si iubirea de om le umple viata.
Sunt anii razboiului civil algerian, « un deceniu negru », in care guvernul algerian s-a luptat impotriva unor grupuri islamiste. Dupa ce a facut intre 60.000 si 150.000 de victime, (depinde de sursa de informatie), conflictul a fost castigat de guvern.
Acte de barbarie seamana teroarea printre sateni: rebelii fac incursiuni in sat si injunghie muncitori croati. Vor ca toti strainii, inclusiv calugarii, sa paraseasca locurile. In acelasi timp, guvernul este dusmanit, armata detestata. Calugarii considera pe toti, rebeli, guvern, armata, ca oameni, ca frati, dar in acest context, orice pozitie devine un act politic. Daca nu colaboreaza cu unul sau altul, sunt considerati dusmani, daca ingrijesc un rebel, se fac vinovati fata de guvern, daca nu se supun cerintelor rebelilor, sunt in pericol de moarte din partea acestora.
Ce vor decide calugarii : sa ramana pe loc sau sa paraseasca manastirea ? Niciunul dintre ei nu are vocatia martiriului, fiecare are motive personale care ii determina alegerea, toti sunt patrunsi de sentimentul transcendentei. In viata lor pasnica se instaleaza incordarea. In cele din urma, calugarii decid sa ramana impreuna, uniti prin credinta si fratie, sa mearga pe drumul Golgotei.
Mesajul se vrea in traditia lui Natan inteleptul de Lessing : toate religiile sunt pe aceeasi treapta, nu religia este cauza infamiilor comise in numele ei, ci oamenii sunt cei care o interpreteaza dupa cum le convine. Un calugar studiaza Coranul, altul citeste Les letres persanes de Montesquieu, toti sunt deschisi fata de alteritate. Intre satenii musulmani si crestinii religiosi s-a stabilit o relatie de incredere.
In recenzia unei carti aparute recent The Evolution of God de Robert Wright, am citit ca notiunea de Dumnezeu a evoluat in timp. Daca porunca Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti se referea acum mii de ani probabil la vecinul din sat si nu la populatia idolatra de pe alte meleaguri, acum este de la sine inteles ca legea are validitate universala. Cantecelul dupa care Isus iubeste copiii, negri si albi, l-ar fi umplut de uimire pe Isus-ul istoric, si demonstreaza un progres moral al oamenilor. Din nefericire, Islam-ul este intr-un proces de transformare, din care va rasari intr-o forma care in prezent este greu de deslusit.
Actele sangeroase perpetrate de fundamentalisti apar in film ca deviatii aberante de la islam. Filmul nu propune explicatii, nici solutii. Viata impregnata de religiozitate si de altruism a calugarilor este admirabila, dar, desigur, nu serveste ca model. Dar atunci : « Quo vadis ? » Care este calea, spre ce ne indreapta ?
Un film sobru, poetic, emotionant. As fi preferat ca Xavier Beauvois sa aleaga o coloana sonora mai originala, dar se pare ca pasiunea pentru Lacul Lebedelor de Ceaikovski face furori printre cineasti. (Le Concert de Mihaileanu, Black Swan de Aronofski). Este in schimb un maestru in a ne face sa simtim spiritualitatea, forta rugaciunii, misterul. In fine, filmul insusi ramane un mister si scapa interpretarii univoce.