Biografia tatalui meu, Dr Andrei Friedmann medic, pianist, poet
- Amintiri -
Tatal meu, Andor, s-a nascut la sfârsitul secolului XIX pe 12 Februarie 1898 dintr-o familie modesta, evlavioasa, dar moderna si toleranta. Bunicul meu, Jakob Friedmann, a fost cantor prim al comunitatii evreiesti din cartierul Fabrik pe care a deservit-o cu devotament peste trei decenii. Din povestirile parvenite a reesit ca a fost un barbat frumos, impresionant pe anvon, cu o voce sonora, calda, prin care îsi încânta enoriasii.
A murit în anul 1926. Pe mormântul lui a ramas urmatorul epitaf:
Itt nyugszik a dal mestere
FRIEDMANN JAKAB
FOKÁNTOR
Hitkosségunk jámbor kuldotje
Israel énekeinek megédesitoje,
ki nemes egyéniségével,vallásos életével
zsido tudásával, értelemmel és ihlettel,
31 éven át, hivei elott,
lsten es testvérei szent szolgálatába.
Meghalt életének 57 évében,
Hitvese, Gyerekei es gyülekezete nagy fájdalmára
1926 Marcius 21 - én
“A lelket nyugzo, a lelkeket fel oldo melodiája
“Zengsz Te tovább” .....
(Traducere în limba româna):
Aici se odihneste maestrul cântului evreiesc
Jacob Friedmann
Cantor prim
Solul credincios al obstei noastre
Talmacitorul fidel al cântului înaripat,
Care prin nobila lui personalitate, viata pioasa si modesta
Patrunsa de credinta în D -zeu, întelepciune si inspiratie,
A stat în slujba noastra si a Atotputernicului
Timp de 31 de ani,
A murit la vârsta de 57 ani,
Pe data de 21 Martie 1926
Lasând în urma nevasta, copii si o obste profund îndurerata.
“În melodiile ce cuceresc si înduioseaza sufletele
Cânti tu de-a pururea....”
La vârsta de 5 ani s-a descoperit ca micul Andor are auz absolut. Au urmat studii intensive de pian si armonie. La 15 ani a avut prima aparitie publica sub forma unui recital în ”Redutten Saal“ din Cetate. A intentionat sa devina un pianist profesionist si sa studieze pianul cu celebrul Dohnányi la Budapesta, dar mama (bunica) s-a împotrivit deoarece în conceptia de atunci un muzicant nu era o profesie onorabila “Es passt nicht zu sein Ein Musikant “
Si asa, vrând nevrând, Andor a ales medicina pe care a studiat-o la Cluj. Aici a întâlnit un grup de profesori melomani în frunte cu profesorul Victor Papilian, celebrul anatomist care a facut zile negre multor generatii de medici, dar care a avut un renumit trio al lui si la care tânarul student-pianist Andor Friedmann era oaspete de onoare.
În anii de studentie tata face cunostiinta cu celebrul tenor Traian Grozavescu solist al operei din Cluj. Devine acompaniatorul lui si împreuna întreprind câteva turnee în Transilvania. Datorita lor, Verdi, Puccini si Bizet se fac cunoscuti si savurati pe meleagurile Devei, Sighisoarei si Turdei.
Se întoarce de la Cluj la Timisoara sa practice medicina. Multi bolnavi au binecuvântat mâinile iscusite de chirurg ORL-ist si stomatolog ale tânarului doctor-pianist. Intre anii 1923 - 1925 are loc o metaformoza binecuvântata în viata medicala timisoreana. Multi tineri doctoranzi îsi termina studiile si specializarea, si se întorc în orasul de bastina, inaugurându-si cabinetul prin câte un nou si imbietor réztábla a kapu alatt. Printre ei îi gasim pe: Dr Wittenberg Sandor pediatru, Dr Lenarth Ernö radiolog, Dr Perlstein Artur cardiolog, Dr Freund Josef chirurg, etc. Acesti ilustrii medici ai noii generatii au pus din nou Timisoara pe harta medicala a Banatului, salvând prin abnegatia si priceperea lor multi oameni. Sunt convins ca prin faptele lor si-au dobândit un loc de onoare în Gan Eden, de unde privesc la noi, odraslele lor, cu indulgenta dar poate si cu putina satisfactie.
Tânar medic fiind, Andor nu abandoneaza exersatul si pianistica. Sustine mici concerte în sânul prietenilor, repertoriul lui fiind romantic prin excelenta: preludiile lui Rachmaninov, Baladele lui Chopin, etudele lui Liszt, fiind piesele preferate.
Între amigdalectomii si polipectomii, operatii banale dar în serie si aprofundarea baladelor lui Chopin, Andor a gasit timpul necesar sa se îndragosteasca de o fiinta gingasa, suava, cu ochii verzui si parul roscat, fiinta draga care ulterior a devenit mama mea. S-au casatorit în 1927. Mau plamaduit îndelungat si cu chibzuinta, dar nimic n-a ajutat, tot neterminat am aparut pe lume in anul 1929 sub forma unui prematur de 1200 grame. Au fost necesare înca 3 luni de încalzire într-un incubator improvizat (niste borcane în care se puneau zarzavaturile la murat) pâna când m-am hotarât sa ramân pe aceste meleaguri.
În anul1932 îl gasim pe tata la Viena într-un master class al celebrului Emil Ritter von Sauer, ultimul elev al lui Franz Liszt, care l-a primit cu multa caldura.
Înpreuna cu pianistul Leo Freund, în anul 1935 executa la Timisoara la 2 piane celebra Rapsodie în Blue de Gerschwin, muzica noua si inedita pentru vremurile acelea.Un impresar i-a ascultat si le-a propus un turneu în America de Sud si de Nord. Însa tobele razboiului mondial încep sa fie auzite si cei doi nu s-au încumetat la drum.
La 1 Septembrie 1939 izbucneste al doilea razboi mondial, catastrofa care schimba mersul întregii omeniri.
Într-o zi varateca de Duminica, la 22 iunie 1941, dangatul clopotelor au anuntat pornirea razboiului ”sfânt“ împotriva bolsevismului.
Muzele tac când armele vorbesc. Viata muzicala a Timisoarei este oprita si suspendata.
Medicii evrei n-au voie sa primeasca decât pacienti evrei. Tata este luat la munca obligatorie - Sercaia, Filiasi, Craiova, locuri unde a supravietuit între anii 1942-44.
Viata însa s-a dovedit a fi mai puternica si generatoare de deznodaminte neasteptate.
Dupa 23 August 1944 s-a produs un reviriment în viata muzicala a Timisoarei. O parte din evreii din Budapesta deportati în Iugoslavia la minele de cupru din Bor, neputând sa se întoarca la caminele lor, fac un popas la Timisoara, Budapesta fiind angajata într-un razboi total. Câtiva “borieni“ se opresc la Timisoara. Printre ei artisti deosebiti de valorosi, Janos Starker violoncelist ulterior cucerind culmile gloriei mondiale, Gabor Rothfeld prim violonist a filarmonicii din Budapesta si altii. Toti acesti mari artisti s-au întâlnit cu regularitate în saloanele familiei Pollak cunoscut “mecena” local, sprijinitor al artelor si artistilor pe care soarta i-a aruncat la Timisoara. Géza Pollak bogatas cu inima de aur, si-a deschis larg punga si casa, ca un numar mare de artisti naufragiati ai anilor 1944-45 sa se reântoarca la vetrele lor. În saloanele acestea s-au întâlnit în acele zile sumbre si o parte din intelectualitatea timisoreana, printre ei: Dr. Déznai Victor vicepresedinte al societatii mondiale de urbanistica, Prof. Henry Aubert seful catedrei de cardiologie a facultatii de Medicina, Dr. Ernest Neumann prim-rabin, conducatorul spiritual al obstei neologe, si altii. Institutia “Pollak“, compusa dintr-un singur om, a jucat un rol în pastrarea moralului si coeziunea evreimii intelectuale ai aniilor 1944- 45. Aici, în aceste saloane, înlemnit si retinându-mi respiratia am ascultat pentru prima oara “pe viu“ triourile lui Franz Schubert, la pian avându-l pe tata în compania celor 2 artisti Starker si Rothfeld de valoare mondiala.
Anii razboiului si-au lasat amprentele însa asupra tatalui meu. Încetul cu încetul s-a lasat de pian. A început sa nu mai exerseze sistematic si s-a refugiat în cântat la orga, recitirea si aprofundarea literaturii universale si compunerea de poezii în care îsi oglindea starea sufleteasca macinata de grozaviile si ororiile timpurilor, care s-au abatut asupra evreimii europene si ale caror prime ecouri au început sa parvina în anul 1943 la Timisoara.
Înca din tinerete tata obisnuia sa cânte la orga sinagogii. Mai târziu a deveni organist permanent voluntar (spre bucuria credinciosilor), deoarece fiecare slujba era urmata de improvizatii “ad libitum” în care melodiile sfinte se amestecau cu madrigale si corale ale lui Pachelbel, Monteverdi si Palestrina într-un amalgam spontan si putin haotic.
Uneori improvizatiile depaseau durata slujbei spre bucuria ascultatoriilor, dar spre deznadejdea mea si a lui Moshe, varul meu, care aveam misiunea de a pompa aer ore de a rândul în orga care nu functiona electric, ci pe baza mecanica.
O paranteza speciala trebuie sa acordam slujbelor religioase desfasurate în sinagoga din Fabrik, si Dr-ului Ernest Neumann, rabinul sef al acestei comunitati.
Slujba religioasa nu era un ritual monoton care se repeta saptamânal, ci îmbraca caracterul unui “happening” audio- vizual festiv (mai ales de sarbatori). La acest festin contribuiau din plin, cantorul prim Weisz Jenoke, care prin vocea-i calda si mladioasa îmbiia sufletele, corul templului “Hazamir”, cor format din 8 cântareti voluntatri dirijati de legendarul Fischer bacsi care formau un cadru tonal adecvat uneori aproape majestuos si orga manevrata de tata care când într-un tutti grav, când într-un pizicatto sugubat întregea spectacolul “divin”.
Prezenta Dr-ului Ernest Neuman, prim rabinul Timisoarei, conferea o dimensiune de sobrietate slujbei religioase.
Dr-ul Neuman, cu care tata avea relatii speciale, era o personalitate complexa, înzestrata cu multe însusiri, talente. L-am cunoscut bine deoarece era si profesorul nostru de stiinte iudaice la liceu. Era cel mai tânar prim-rabin din România numit în aceasta functie înalta la vârsta de 25 de ani. Era orator din nastere. Avea o temeinica cultura iudaica atestata prin drasoturile saptamânale în care prin “parasot hasavua” cauta sa insufle putin “yidiskeit” în ulita timisoreana. In timpul razboiului 1941 - 44 drasoturile semanau speranta în sânul maselor demoralizate, aduceau o raza de incredere într-un viitor mai bun. A fost coducatorul spritual incontestabil al obstei evreiesti timp de 62 de ani. Între tata si prim-rabinul Neumann s-a înjghebat o prietenie adânca, bazata pe respect reciproc si cunoasterea atotcuprinzatoare a valorilor sprituale judaice.
Dorul lui tata pentru frumos s-a manifestat înca din frageda tinerete prin aprofundarea timpurie a clasicilor literaturii universale. Dorinta lui nesabuita de cunoastere l-a facut sa citeasca enorm. Era un “self made man” poliglot prin excelenta.
El citea Portretul lui Dorian Gray în engleza, Abschied von Gestarn în germana, Le malade imaginaire al lui Moliere în franceza, Tevie Laptarul în idis.
Desi stia enorm de multe, era foarte modest si sfios în relatiile cu oamenii. Nu-i placea sa-si impuna punctul de vedere. Tip de anti mentor. Desi spusele lui aveau tâlc, sens si semnificatie, nu avea ifose de “dascal” care te învata si te dadacea “ex catedra“.Totusi îi placea sa stea la ”taclale” culturale cu mine si cu câtiva colegi ai mei de clasa. Preferatii lui erau Tibi Schateless, Andris Varnai, Ari Edelstein care reprezentau un auditoriu activ, recunoscator si stimulant. Prin aceste taifasuri am învatat enorm cu totii. Am îndragit de timpuriu personajele Illiadei si Odysseei, am suferit cot la cot cu Martin Eden al lui Jack London, si l-am ridicat în slavi pe Jean Christophe al lui Romain Rolland.
Odata l-am provocat: Spune-mi tata te rog care este rostul vietii? Pentru ce traim în fond? Am primit un raspuns clar: “Eu nu sunt Schopenhauer sa-ti pot furniza un raspuns universal valabil. Pentru mine, viata are doua rosturi: Rostul de a cunoaste cât mai mult, si rostul de a face bine cât mai multor oameni”. Desi mi-am însusit si eu aceste rosturi pentru o perioada, mi s-a revelat un tata umanist, dar idealist incorijibil.
Când pianul nu i-a mai stat la dispozitie din punct de vedere tehnic, lirismul lui si dorinta lui de frumos au iesit la iveala în poeziile pe care le-a scris în ultimii ani de viata. Tata a scris o duzina de poezii, o piesa de teatru, o poema de pian intitulata “Nigun le sabbath” si o schita sinfonica cu aceasi tema a carei manuscris s-a pierdut.
Câteva din poezii materializeaza fidel starile sufletesti ale poetului Andor. Merita sa fie mentionate: “Pianul meu”, “Mesümedek”, “Bucsu a boriaktol”(Adio dela cei reântorsi din Bor), “Maoz Zur”, “Nigun le Sabbath” etc. Vom analiza fugitiv câteva din ele.
În poezia “Pianul meu” autorul îngrozit de trecerea inexorabila a timpului explica de ce nu-i mai vine sa cânte la pian. Pianul este comparat cu un cimitir: “Halott reményekel- vágy sirokkal tele -Zogorám temetom - Alig fér több bele - Ezért hát kerülom - Megértheti bárki - Vénember nem szeret - Temetoben Járni”.
În poezia “Mesümedek” îsi exprima sfidarea, indignarea si oprobiul fata de acei evreiasi care pentru un blid de carne sau pentru a-si scapa pielea s-au lepadat de religia stramoseasca. Citat :”Oh minö édesek, vonzóak s oly nettek Mikor ájtattól buzzogón ök keresztet vettnek”. Si Andor încheie poezia spunând “Menekülni akar, a bárgyu, az ostoba, De a zsidó végzet elöl, nem futhat el soha - Mi, ZSIDOK maradunk, kiket a Sors meghagyott - Nektek fogadjuk eszt. Ti Hatmillió Halott”.
In poezia tragica “Bucsu a boriaktol”, Andor, cutremurat de faradelegile comise de fascisti, îndeamna pe supravietuitori sa se întoarca la vetrele lor, sa se razbune crunt, sângeros, fara socoteala, fara a varsa un dram de lacrima. Citat: “A csákányt elbirtad és gyilkolni könnyebb, ne ejts mellé könnyet - Ne pazarold könnyed mert már kevés maradt - Most ami megmaradt tartogasd - örömre - Most már cssk örömre - öröm idejére - hogy ráhulljon megtalált gyermeked fejére - Anyád repesö -reszketö kezére vagy a mátkád didergö, fehérkis mellére. Bisztos egy. Istev - van - S megadja ezt Néked Isten áldjon Testvér - Nincs már Neked vétked !”.
Apartenenta la evreism îi era scumpa. A cunoscut, respectat si i-a fost draga traditia.
Relatia lui cu D-zeu a fost însa ambivalenta. A crezut într-un dumnezeu panteist, o forta vitala care aranjeaza, stabileste si moduleaza chaosul universal. Pe cât se poate ca un muritor de rând sa înteleaga teoria relativitatii lui Einstein, tata pare ca a înteles-o si a cautat sa-mi explice si mie (dar în van). Si totusi, în ciuda universalismului lui Einstein de Yom Kipur, dupa acompaniamente de orga, tata înghâna cu atâta smerenie rugaciunea principala “OVINU MALKENU” încât eu, care îl iscodeam în secret, îmi dadeam seama ca în fata mea se închina o fiinta profund credincioasa. Tata exemplifica un amestec particular de ateist si habotnic închistat în acelas suflet framântat de contradictii.
Fata de sionism avea o atitudine transanta, inechivoca. Admira miscarea sionista. Era fericit ca mi-am dedicat o parte din anii mei de tinerete (1944- 49) sionismului. În 15 mai 1948 nu si-a putut retine lacrimiile când David Ben Gurion prin valurile eterului a anuntat crearea Statului Evreu. Din cauza bolii de inima nu s-a încumetat sa alieze.
Tendintele ”evreiesti” în poeziile lui sunt atestate de: Ichud dal, Ernökém barátom si poemul Maoz Zur, poem în care tata glorifica figura si vitejia legendara al lui Jehuda Hamaccabi din dinastia Hasmonaimilor. Citat : “Elhalkul a dal, elnémul az ének - Az ösi, hösi enek - Mely, emlékezö, könnyes - Zsidó szivböl arad, - Ha judeus Maccabi emléke feltámad”. Poezia este o melodioasa apoteoza ritmata la adresa vitejiei Hasmonaimilor.
O alta si poate cea mai dominanta, caracteristica al lui Friedmann Andor, precum reiese din poeziile sale, este respectul fata de umor si comic în general. Precum spunea Karinthy: ”A viccben nem ismerek trefát” (în umor nu cunosc gluma).
În poeziile umoristice sunt abordate si disecate teme actuale si astazi. În poezia “Kicsit sok” este luata în focuri racila “snorul”- ului organizat statal si individual (pentru Zahal, pentru cancerosi, orbi, surzi, copii orfani, osteoproza, scleroza în placi, copii cu un singur parinte, femei batute de barbati, barbati batuti de femei, batrâni maltratati de toti). Citat: “Bár tudom hogy sok a baj, - Tengernyi a zsido jaj, - Oceán a zsido köny, - Es nagy bün máma a kozony - Mégis kedves testvérem, - Hald sohajom szerényen - Mint félénken sussogok, Hogy a gyüytés kicsit sok”.
Un loc central în tematica lui Andor, sursa de ilaritate traditionala este disarmonia conjugala. Pana lui satirica se ridica împotriva acestei institutii cu toata virulenta. În poezia “Fohász- irta Egy Férj”: “Nincs már álmom operárol - Nincs zsido szinfoniárol - Romain Rolland és Bellini - Nem érdekel, se Cellini - Már csak egyért kunyorálok -Mielött még porrá válok - Kunyoráok-Égi Lélek - Csak egy vacak kis cselédet - Ki-nem büziti el a légem - Kitöl nem fél a feleségem - Csak egy vacak kis cselédet - Hogy megéljek-békeséget - Hogy ne legyen az otthonom - Löveszárok ,löportorongy…. Tematica acestei poezii trateaza dilema gasirii unei servante,”metapelet”, corepunzatoare este foarte actuala si astazi.
În poeziile umoristice Andor a râs de tot si de toate, inclusiv de el însusi. Nu era un râs pur, plin de sine, gâlgaitor, debordant, ci amarui ca al unui pesimist la care totusi optimismul razbeste pâna la urma.
Era un imitator înascut si improvizator inspirat la pian. Clasa mea (cei care am absolvit liceul în anul 1947) n-a uitat nici azi cum sa cânta melodia “Finie geh produziert Dich” în stil Bach, Mozart si Gerschwin si înca cu pianul acoperit cu un flanel gros de diftina.
Tata îsi scria skeciurile satirice singur (din lipsa de material adequat): ”A dadogo” (Bâlbaitul), “A feledékeny ember” (Uitucul ). Manuscrisurile n-au supravietuit, dar fotografia uitucului ne-a ramas si ne permite sa reproducem cu usurinta monologul omului care nu tine minte nimic.
O oarecare culme în creatiile umoristice a fost atinsa cu piesa de teatru; “Ez a kislány nem elado” (Fata asta nu este de vânzare). Este o fantezie mica în 7 acte, care toata se desfasoara întro casa de nebuni a unei clinici de psichiatrie, si care toata este tot o ironie fina la adresa institutiei nereusite care se numeste casnicie (originara din cuvântul “casna”).
Piesa n-a fost niciodata jucata si montata, precum si panistica si poeziile lui Andor Friedmann, au fost savurate doar de un cerc restrâns de prieteni.
Rasfoind paginile vietii sale, care nu este banala, de toate zilele, ne dam seama ca în fata nostra se afla un ins pe care D-zeu si natura l-a înzestrat cu multe haruri si daruri.
Citind poeziile lui Andor Friedmann ne lasam impresionati de sensibilitatea lui fata de intemperiile timpurilor pe care le-a trait, de talentul si spontaneitatea cu care sufletul gingas a reactionat la aceste intemperii.
Andor, tatal meu, a fost un medic admirabil care si-a iubit pacientii si care la rândul lor au raspuns cu iubire si devotament fara de margini.
A fost harazit cu un talent pianistic rar, dublat de dorinta si capacitate de cunoastere si înmagazinare aproape legendara cât si un simt debordant al râsului. Toate aceste însusiri sadite întrun suflet care stia sa faca numai bine celor care l-au încojurat si l-au cunoscut.
De acea, Andor, a fost inconjurat cu un respect unanim si venerat de toata lumea timisoreana. La înmormântarea lui din 5 julie 1953 , au participat mii de oameni socati si îndurerati.
A murit subit la 55 ani. Disparitia lui prematura a lasat un gol irevocabil în sânul celor care l-au cunoscut. A fost o mare pierdere pentru viata muzicala si sociala a evreimii din Timisoara.
In anul 2008, anul acesta, se împlinesc 55 ani dela disparitia lui.
Am scris aceste rânduri drept omagiu celui care mi-a fost mentor si prieten, model permanent de imitatie si unitate de masura în tot ce am facut si ce n-am facut, fiinta a carui loc nimeni si nimic n-a reusit sa-l umple în decurs de peste 5 decenii.
Jancsi Friedmann
22/04/2008
- Amintiri -
Tatal meu, Andor, s-a nascut la sfârsitul secolului XIX pe 12 Februarie 1898 dintr-o familie modesta, evlavioasa, dar moderna si toleranta. Bunicul meu, Jakob Friedmann, a fost cantor prim al comunitatii evreiesti din cartierul Fabrik pe care a deservit-o cu devotament peste trei decenii. Din povestirile parvenite a reesit ca a fost un barbat frumos, impresionant pe anvon, cu o voce sonora, calda, prin care îsi încânta enoriasii.
A murit în anul 1926. Pe mormântul lui a ramas urmatorul epitaf:
Itt nyugszik a dal mestere
FRIEDMANN JAKAB
FOKÁNTOR
Hitkosségunk jámbor kuldotje
Israel énekeinek megédesitoje,
ki nemes egyéniségével,vallásos életével
zsido tudásával, értelemmel és ihlettel,
31 éven át, hivei elott,
lsten es testvérei szent szolgálatába.
Meghalt életének 57 évében,
Hitvese, Gyerekei es gyülekezete nagy fájdalmára
1926 Marcius 21 - én
“A lelket nyugzo, a lelkeket fel oldo melodiája
“Zengsz Te tovább” .....
(Traducere în limba româna):
Aici se odihneste maestrul cântului evreiesc
Jacob Friedmann
Cantor prim
Solul credincios al obstei noastre
Talmacitorul fidel al cântului înaripat,
Care prin nobila lui personalitate, viata pioasa si modesta
Patrunsa de credinta în D -zeu, întelepciune si inspiratie,
A stat în slujba noastra si a Atotputernicului
Timp de 31 de ani,
A murit la vârsta de 57 ani,
Pe data de 21 Martie 1926
Lasând în urma nevasta, copii si o obste profund îndurerata.
“În melodiile ce cuceresc si înduioseaza sufletele
Cânti tu de-a pururea....”
La vârsta de 5 ani s-a descoperit ca micul Andor are auz absolut. Au urmat studii intensive de pian si armonie. La 15 ani a avut prima aparitie publica sub forma unui recital în ”Redutten Saal“ din Cetate. A intentionat sa devina un pianist profesionist si sa studieze pianul cu celebrul Dohnányi la Budapesta, dar mama (bunica) s-a împotrivit deoarece în conceptia de atunci un muzicant nu era o profesie onorabila “Es passt nicht zu sein Ein Musikant “
Si asa, vrând nevrând, Andor a ales medicina pe care a studiat-o la Cluj. Aici a întâlnit un grup de profesori melomani în frunte cu profesorul Victor Papilian, celebrul anatomist care a facut zile negre multor generatii de medici, dar care a avut un renumit trio al lui si la care tânarul student-pianist Andor Friedmann era oaspete de onoare.
În anii de studentie tata face cunostiinta cu celebrul tenor Traian Grozavescu solist al operei din Cluj. Devine acompaniatorul lui si împreuna întreprind câteva turnee în Transilvania. Datorita lor, Verdi, Puccini si Bizet se fac cunoscuti si savurati pe meleagurile Devei, Sighisoarei si Turdei.
Se întoarce de la Cluj la Timisoara sa practice medicina. Multi bolnavi au binecuvântat mâinile iscusite de chirurg ORL-ist si stomatolog ale tânarului doctor-pianist. Intre anii 1923 - 1925 are loc o metaformoza binecuvântata în viata medicala timisoreana. Multi tineri doctoranzi îsi termina studiile si specializarea, si se întorc în orasul de bastina, inaugurându-si cabinetul prin câte un nou si imbietor réztábla a kapu alatt. Printre ei îi gasim pe: Dr Wittenberg Sandor pediatru, Dr Lenarth Ernö radiolog, Dr Perlstein Artur cardiolog, Dr Freund Josef chirurg, etc. Acesti ilustrii medici ai noii generatii au pus din nou Timisoara pe harta medicala a Banatului, salvând prin abnegatia si priceperea lor multi oameni. Sunt convins ca prin faptele lor si-au dobândit un loc de onoare în Gan Eden, de unde privesc la noi, odraslele lor, cu indulgenta dar poate si cu putina satisfactie.
Tânar medic fiind, Andor nu abandoneaza exersatul si pianistica. Sustine mici concerte în sânul prietenilor, repertoriul lui fiind romantic prin excelenta: preludiile lui Rachmaninov, Baladele lui Chopin, etudele lui Liszt, fiind piesele preferate.
Între amigdalectomii si polipectomii, operatii banale dar în serie si aprofundarea baladelor lui Chopin, Andor a gasit timpul necesar sa se îndragosteasca de o fiinta gingasa, suava, cu ochii verzui si parul roscat, fiinta draga care ulterior a devenit mama mea. S-au casatorit în 1927. Mau plamaduit îndelungat si cu chibzuinta, dar nimic n-a ajutat, tot neterminat am aparut pe lume in anul 1929 sub forma unui prematur de 1200 grame. Au fost necesare înca 3 luni de încalzire într-un incubator improvizat (niste borcane în care se puneau zarzavaturile la murat) pâna când m-am hotarât sa ramân pe aceste meleaguri.
În anul1932 îl gasim pe tata la Viena într-un master class al celebrului Emil Ritter von Sauer, ultimul elev al lui Franz Liszt, care l-a primit cu multa caldura.
Înpreuna cu pianistul Leo Freund, în anul 1935 executa la Timisoara la 2 piane celebra Rapsodie în Blue de Gerschwin, muzica noua si inedita pentru vremurile acelea.Un impresar i-a ascultat si le-a propus un turneu în America de Sud si de Nord. Însa tobele razboiului mondial încep sa fie auzite si cei doi nu s-au încumetat la drum.
La 1 Septembrie 1939 izbucneste al doilea razboi mondial, catastrofa care schimba mersul întregii omeniri.
Într-o zi varateca de Duminica, la 22 iunie 1941, dangatul clopotelor au anuntat pornirea razboiului ”sfânt“ împotriva bolsevismului.
Muzele tac când armele vorbesc. Viata muzicala a Timisoarei este oprita si suspendata.
Medicii evrei n-au voie sa primeasca decât pacienti evrei. Tata este luat la munca obligatorie - Sercaia, Filiasi, Craiova, locuri unde a supravietuit între anii 1942-44.
Viata însa s-a dovedit a fi mai puternica si generatoare de deznodaminte neasteptate.
Dupa 23 August 1944 s-a produs un reviriment în viata muzicala a Timisoarei. O parte din evreii din Budapesta deportati în Iugoslavia la minele de cupru din Bor, neputând sa se întoarca la caminele lor, fac un popas la Timisoara, Budapesta fiind angajata într-un razboi total. Câtiva “borieni“ se opresc la Timisoara. Printre ei artisti deosebiti de valorosi, Janos Starker violoncelist ulterior cucerind culmile gloriei mondiale, Gabor Rothfeld prim violonist a filarmonicii din Budapesta si altii. Toti acesti mari artisti s-au întâlnit cu regularitate în saloanele familiei Pollak cunoscut “mecena” local, sprijinitor al artelor si artistilor pe care soarta i-a aruncat la Timisoara. Géza Pollak bogatas cu inima de aur, si-a deschis larg punga si casa, ca un numar mare de artisti naufragiati ai anilor 1944-45 sa se reântoarca la vetrele lor. În saloanele acestea s-au întâlnit în acele zile sumbre si o parte din intelectualitatea timisoreana, printre ei: Dr. Déznai Victor vicepresedinte al societatii mondiale de urbanistica, Prof. Henry Aubert seful catedrei de cardiologie a facultatii de Medicina, Dr. Ernest Neumann prim-rabin, conducatorul spiritual al obstei neologe, si altii. Institutia “Pollak“, compusa dintr-un singur om, a jucat un rol în pastrarea moralului si coeziunea evreimii intelectuale ai aniilor 1944- 45. Aici, în aceste saloane, înlemnit si retinându-mi respiratia am ascultat pentru prima oara “pe viu“ triourile lui Franz Schubert, la pian avându-l pe tata în compania celor 2 artisti Starker si Rothfeld de valoare mondiala.
Anii razboiului si-au lasat amprentele însa asupra tatalui meu. Încetul cu încetul s-a lasat de pian. A început sa nu mai exerseze sistematic si s-a refugiat în cântat la orga, recitirea si aprofundarea literaturii universale si compunerea de poezii în care îsi oglindea starea sufleteasca macinata de grozaviile si ororiile timpurilor, care s-au abatut asupra evreimii europene si ale caror prime ecouri au început sa parvina în anul 1943 la Timisoara.
Înca din tinerete tata obisnuia sa cânte la orga sinagogii. Mai târziu a deveni organist permanent voluntar (spre bucuria credinciosilor), deoarece fiecare slujba era urmata de improvizatii “ad libitum” în care melodiile sfinte se amestecau cu madrigale si corale ale lui Pachelbel, Monteverdi si Palestrina într-un amalgam spontan si putin haotic.
Uneori improvizatiile depaseau durata slujbei spre bucuria ascultatoriilor, dar spre deznadejdea mea si a lui Moshe, varul meu, care aveam misiunea de a pompa aer ore de a rândul în orga care nu functiona electric, ci pe baza mecanica.
O paranteza speciala trebuie sa acordam slujbelor religioase desfasurate în sinagoga din Fabrik, si Dr-ului Ernest Neumann, rabinul sef al acestei comunitati.
Slujba religioasa nu era un ritual monoton care se repeta saptamânal, ci îmbraca caracterul unui “happening” audio- vizual festiv (mai ales de sarbatori). La acest festin contribuiau din plin, cantorul prim Weisz Jenoke, care prin vocea-i calda si mladioasa îmbiia sufletele, corul templului “Hazamir”, cor format din 8 cântareti voluntatri dirijati de legendarul Fischer bacsi care formau un cadru tonal adecvat uneori aproape majestuos si orga manevrata de tata care când într-un tutti grav, când într-un pizicatto sugubat întregea spectacolul “divin”.
Prezenta Dr-ului Ernest Neuman, prim rabinul Timisoarei, conferea o dimensiune de sobrietate slujbei religioase.
Dr-ul Neuman, cu care tata avea relatii speciale, era o personalitate complexa, înzestrata cu multe însusiri, talente. L-am cunoscut bine deoarece era si profesorul nostru de stiinte iudaice la liceu. Era cel mai tânar prim-rabin din România numit în aceasta functie înalta la vârsta de 25 de ani. Era orator din nastere. Avea o temeinica cultura iudaica atestata prin drasoturile saptamânale în care prin “parasot hasavua” cauta sa insufle putin “yidiskeit” în ulita timisoreana. In timpul razboiului 1941 - 44 drasoturile semanau speranta în sânul maselor demoralizate, aduceau o raza de incredere într-un viitor mai bun. A fost coducatorul spritual incontestabil al obstei evreiesti timp de 62 de ani. Între tata si prim-rabinul Neumann s-a înjghebat o prietenie adânca, bazata pe respect reciproc si cunoasterea atotcuprinzatoare a valorilor sprituale judaice.
Dorul lui tata pentru frumos s-a manifestat înca din frageda tinerete prin aprofundarea timpurie a clasicilor literaturii universale. Dorinta lui nesabuita de cunoastere l-a facut sa citeasca enorm. Era un “self made man” poliglot prin excelenta.
El citea Portretul lui Dorian Gray în engleza, Abschied von Gestarn în germana, Le malade imaginaire al lui Moliere în franceza, Tevie Laptarul în idis.
Desi stia enorm de multe, era foarte modest si sfios în relatiile cu oamenii. Nu-i placea sa-si impuna punctul de vedere. Tip de anti mentor. Desi spusele lui aveau tâlc, sens si semnificatie, nu avea ifose de “dascal” care te învata si te dadacea “ex catedra“.Totusi îi placea sa stea la ”taclale” culturale cu mine si cu câtiva colegi ai mei de clasa. Preferatii lui erau Tibi Schateless, Andris Varnai, Ari Edelstein care reprezentau un auditoriu activ, recunoscator si stimulant. Prin aceste taifasuri am învatat enorm cu totii. Am îndragit de timpuriu personajele Illiadei si Odysseei, am suferit cot la cot cu Martin Eden al lui Jack London, si l-am ridicat în slavi pe Jean Christophe al lui Romain Rolland.
Odata l-am provocat: Spune-mi tata te rog care este rostul vietii? Pentru ce traim în fond? Am primit un raspuns clar: “Eu nu sunt Schopenhauer sa-ti pot furniza un raspuns universal valabil. Pentru mine, viata are doua rosturi: Rostul de a cunoaste cât mai mult, si rostul de a face bine cât mai multor oameni”. Desi mi-am însusit si eu aceste rosturi pentru o perioada, mi s-a revelat un tata umanist, dar idealist incorijibil.
Când pianul nu i-a mai stat la dispozitie din punct de vedere tehnic, lirismul lui si dorinta lui de frumos au iesit la iveala în poeziile pe care le-a scris în ultimii ani de viata. Tata a scris o duzina de poezii, o piesa de teatru, o poema de pian intitulata “Nigun le sabbath” si o schita sinfonica cu aceasi tema a carei manuscris s-a pierdut.
Câteva din poezii materializeaza fidel starile sufletesti ale poetului Andor. Merita sa fie mentionate: “Pianul meu”, “Mesümedek”, “Bucsu a boriaktol”(Adio dela cei reântorsi din Bor), “Maoz Zur”, “Nigun le Sabbath” etc. Vom analiza fugitiv câteva din ele.
În poezia “Pianul meu” autorul îngrozit de trecerea inexorabila a timpului explica de ce nu-i mai vine sa cânte la pian. Pianul este comparat cu un cimitir: “Halott reményekel- vágy sirokkal tele -Zogorám temetom - Alig fér több bele - Ezért hát kerülom - Megértheti bárki - Vénember nem szeret - Temetoben Járni”.
În poezia “Mesümedek” îsi exprima sfidarea, indignarea si oprobiul fata de acei evreiasi care pentru un blid de carne sau pentru a-si scapa pielea s-au lepadat de religia stramoseasca. Citat :”Oh minö édesek, vonzóak s oly nettek Mikor ájtattól buzzogón ök keresztet vettnek”. Si Andor încheie poezia spunând “Menekülni akar, a bárgyu, az ostoba, De a zsidó végzet elöl, nem futhat el soha - Mi, ZSIDOK maradunk, kiket a Sors meghagyott - Nektek fogadjuk eszt. Ti Hatmillió Halott”.
In poezia tragica “Bucsu a boriaktol”, Andor, cutremurat de faradelegile comise de fascisti, îndeamna pe supravietuitori sa se întoarca la vetrele lor, sa se razbune crunt, sângeros, fara socoteala, fara a varsa un dram de lacrima. Citat: “A csákányt elbirtad és gyilkolni könnyebb, ne ejts mellé könnyet - Ne pazarold könnyed mert már kevés maradt - Most ami megmaradt tartogasd - örömre - Most már cssk örömre - öröm idejére - hogy ráhulljon megtalált gyermeked fejére - Anyád repesö -reszketö kezére vagy a mátkád didergö, fehérkis mellére. Bisztos egy. Istev - van - S megadja ezt Néked Isten áldjon Testvér - Nincs már Neked vétked !”.
Apartenenta la evreism îi era scumpa. A cunoscut, respectat si i-a fost draga traditia.
Relatia lui cu D-zeu a fost însa ambivalenta. A crezut într-un dumnezeu panteist, o forta vitala care aranjeaza, stabileste si moduleaza chaosul universal. Pe cât se poate ca un muritor de rând sa înteleaga teoria relativitatii lui Einstein, tata pare ca a înteles-o si a cautat sa-mi explice si mie (dar în van). Si totusi, în ciuda universalismului lui Einstein de Yom Kipur, dupa acompaniamente de orga, tata înghâna cu atâta smerenie rugaciunea principala “OVINU MALKENU” încât eu, care îl iscodeam în secret, îmi dadeam seama ca în fata mea se închina o fiinta profund credincioasa. Tata exemplifica un amestec particular de ateist si habotnic închistat în acelas suflet framântat de contradictii.
Fata de sionism avea o atitudine transanta, inechivoca. Admira miscarea sionista. Era fericit ca mi-am dedicat o parte din anii mei de tinerete (1944- 49) sionismului. În 15 mai 1948 nu si-a putut retine lacrimiile când David Ben Gurion prin valurile eterului a anuntat crearea Statului Evreu. Din cauza bolii de inima nu s-a încumetat sa alieze.
Tendintele ”evreiesti” în poeziile lui sunt atestate de: Ichud dal, Ernökém barátom si poemul Maoz Zur, poem în care tata glorifica figura si vitejia legendara al lui Jehuda Hamaccabi din dinastia Hasmonaimilor. Citat : “Elhalkul a dal, elnémul az ének - Az ösi, hösi enek - Mely, emlékezö, könnyes - Zsidó szivböl arad, - Ha judeus Maccabi emléke feltámad”. Poezia este o melodioasa apoteoza ritmata la adresa vitejiei Hasmonaimilor.
O alta si poate cea mai dominanta, caracteristica al lui Friedmann Andor, precum reiese din poeziile sale, este respectul fata de umor si comic în general. Precum spunea Karinthy: ”A viccben nem ismerek trefát” (în umor nu cunosc gluma).
În poeziile umoristice sunt abordate si disecate teme actuale si astazi. În poezia “Kicsit sok” este luata în focuri racila “snorul”- ului organizat statal si individual (pentru Zahal, pentru cancerosi, orbi, surzi, copii orfani, osteoproza, scleroza în placi, copii cu un singur parinte, femei batute de barbati, barbati batuti de femei, batrâni maltratati de toti). Citat: “Bár tudom hogy sok a baj, - Tengernyi a zsido jaj, - Oceán a zsido köny, - Es nagy bün máma a kozony - Mégis kedves testvérem, - Hald sohajom szerényen - Mint félénken sussogok, Hogy a gyüytés kicsit sok”.
Un loc central în tematica lui Andor, sursa de ilaritate traditionala este disarmonia conjugala. Pana lui satirica se ridica împotriva acestei institutii cu toata virulenta. În poezia “Fohász- irta Egy Férj”: “Nincs már álmom operárol - Nincs zsido szinfoniárol - Romain Rolland és Bellini - Nem érdekel, se Cellini - Már csak egyért kunyorálok -Mielött még porrá válok - Kunyoráok-Égi Lélek - Csak egy vacak kis cselédet - Ki-nem büziti el a légem - Kitöl nem fél a feleségem - Csak egy vacak kis cselédet - Hogy megéljek-békeséget - Hogy ne legyen az otthonom - Löveszárok ,löportorongy…. Tematica acestei poezii trateaza dilema gasirii unei servante,”metapelet”, corepunzatoare este foarte actuala si astazi.
În poeziile umoristice Andor a râs de tot si de toate, inclusiv de el însusi. Nu era un râs pur, plin de sine, gâlgaitor, debordant, ci amarui ca al unui pesimist la care totusi optimismul razbeste pâna la urma.
Era un imitator înascut si improvizator inspirat la pian. Clasa mea (cei care am absolvit liceul în anul 1947) n-a uitat nici azi cum sa cânta melodia “Finie geh produziert Dich” în stil Bach, Mozart si Gerschwin si înca cu pianul acoperit cu un flanel gros de diftina.
Tata îsi scria skeciurile satirice singur (din lipsa de material adequat): ”A dadogo” (Bâlbaitul), “A feledékeny ember” (Uitucul ). Manuscrisurile n-au supravietuit, dar fotografia uitucului ne-a ramas si ne permite sa reproducem cu usurinta monologul omului care nu tine minte nimic.
O oarecare culme în creatiile umoristice a fost atinsa cu piesa de teatru; “Ez a kislány nem elado” (Fata asta nu este de vânzare). Este o fantezie mica în 7 acte, care toata se desfasoara întro casa de nebuni a unei clinici de psichiatrie, si care toata este tot o ironie fina la adresa institutiei nereusite care se numeste casnicie (originara din cuvântul “casna”).
Piesa n-a fost niciodata jucata si montata, precum si panistica si poeziile lui Andor Friedmann, au fost savurate doar de un cerc restrâns de prieteni.
Rasfoind paginile vietii sale, care nu este banala, de toate zilele, ne dam seama ca în fata nostra se afla un ins pe care D-zeu si natura l-a înzestrat cu multe haruri si daruri.
Citind poeziile lui Andor Friedmann ne lasam impresionati de sensibilitatea lui fata de intemperiile timpurilor pe care le-a trait, de talentul si spontaneitatea cu care sufletul gingas a reactionat la aceste intemperii.
Andor, tatal meu, a fost un medic admirabil care si-a iubit pacientii si care la rândul lor au raspuns cu iubire si devotament fara de margini.
A fost harazit cu un talent pianistic rar, dublat de dorinta si capacitate de cunoastere si înmagazinare aproape legendara cât si un simt debordant al râsului. Toate aceste însusiri sadite întrun suflet care stia sa faca numai bine celor care l-au încojurat si l-au cunoscut.
De acea, Andor, a fost inconjurat cu un respect unanim si venerat de toata lumea timisoreana. La înmormântarea lui din 5 julie 1953 , au participat mii de oameni socati si îndurerati.
A murit subit la 55 ani. Disparitia lui prematura a lasat un gol irevocabil în sânul celor care l-au cunoscut. A fost o mare pierdere pentru viata muzicala si sociala a evreimii din Timisoara.
In anul 2008, anul acesta, se împlinesc 55 ani dela disparitia lui.
Am scris aceste rânduri drept omagiu celui care mi-a fost mentor si prieten, model permanent de imitatie si unitate de masura în tot ce am facut si ce n-am facut, fiinta a carui loc nimeni si nimic n-a reusit sa-l umple în decurs de peste 5 decenii.
Jancsi Friedmann
22/04/2008
