jour

        Fenomenul „plecarii” dintr-un spatiu determinat nu este din punct de vedere istoric o noutate. Migrarea poparelor, asa cum am învatat-o noi la scoala, nu este un aspect punctual în procesul de formare al popoarelor si statelor europene. Istoria contemporana, cotidianul nostru, este dovada unei miscari permanente, persistente de-a lungul timpului, este prezenta de netagaduit a necesitatii de emigrare. Care sînt motivele personale ale acestui fenomen? Care sînt gîndurile celor care pleaca, a celor care ramîn? Cum a decurs ultima zi, ce s-a întîmplat în acele ultime 24 de ore înainte de a pasii pe treapta unui tren gasit deja în miscare? Ce am vazut cu ochiul mintii sau al inimii noastre privind prin hubloul avionului în ridicare?
         Multumesc tuturora care mi-au raspuns deja la aceste întrebari.
         Multumesc tuturora care mi-au semnalat intentia de a raspunde.
        Tematica exilului, sau a reîntoarcerii acasa este deosebit de brizanta si mereu actuala. Faceti cadou aceaste 24 de ore copiilor vostri...prietenilor vostri....celor care pun întrebari....
         Cuvîntul scris ne apartine. Cuvîntul scris îl putem pastra si în acelasi timp darui.
         Data plecarii dezvaluie contexte sociale si istorice. Locul plecarii ne povesteste despre împrejurarile în care s-a desfasurat acest pas în viata noastra. Cine ne-a sprijinit? Cine ne-a tradat? Cine ne-a acompaniat? De cine ne-am despartit? Unde am petrecut ultima noapte?
        Unii dintre voi mi-au semnalizat ca durerea produsa de plecarea lor este si în momentul prezent traumantizanta. Descrierea (chiar si anonima) a acestei dureri ar deschide perspectiva unui tablou real al emigrarii. Redarea sperantelor din acel moment ar putea explica curajul primului pas...sau al disperarii care l-a nascut...
          În vara voi începe redactarea cartii. M-as bucura daca ati participa. Va rog sa-mi raspundeti la aceasta scrisoare...va rog sa o cititi prietenilor vostri, poate doresc si ei sa se destainuiasca, bine-nteles fiecare în limba sa preferata.
          Va multumesc. Juli

Va trimit o imagine veche a podului de pe "strada mea". Probabil sint si urmele pasilor vostri acolo pe undeva. Le vad cu ochii amintirilor. Ati scris deja citeva rinduri pentru "Jurnalul unei emigratii"? Cu drag, Juli

                                                       Scrisoare deschisa
                                                                       sau
                                    Pledoarie pentru „Jurnalul unei emigratii”

                                                                         de Julia Henrietta Kakucs (nasc.Erdös)

Dragi prieteni,ieri m-a imbratisat Adonai.........................................................................OH, aud cum se aseaza tacerea in jurul cuvintelor mele...Va intrebati acuma, oare ce vrea Juli ACUMA sa ne spuna?Nu ajunge ca ne animeaza sa ne reamintim de momentele dureroase, sau exaltate dinaintea plecarii....Cele 24 de ore pe care vrea sa le descrie, sa le salveze pentru cei ramasi, pentru cei care nu-si pot imagina cum a fost, pentru cei care vor veni....NU, acuma vine cu o povestire despre Adonai si imbratisarea lui...Dragii mei, nu este o criza paranoidala....nici nu mi s-ar potrivi, acest lucru il stiti prea bine.Raspunsurile la intrebari sint de multe ori mai simple decit ne imaginam...daca ne-am invinge putin pe noi insine am reusi sa traim, sa retraim momente pretioase pentru noi, dar si pentru cei din jurul nostru...Adonai este micul rebel din clasa mea, cu ochi mari inchisi la culoare, ochi care rid si care pun intrebari. Originar din Etiopia nu a reusit inca sa se adapteze unui sistem scolar care permite punerea intrebarilor numai dupa ce ai ridicat mina si ti-a venit rindul. Dat afara din scoala normala pentru ca este neascultator, a aterizat in clasa mea intii, in luna noiembrie...Cred ca nu trebuie sa va spun ca ne intelegem de minune...In zilele trecute vine la mine si-mi spune: Draga mea doamna Kakucs, poti sa-mi spui daca am rezolvat bine exercitiile? La care eu: Desigur, DRAGUL meu Adonai ! (Recunosc, dialogul suna putin surealist) O ora mai tirziu vreau sa-l rog sa faca ceva si ma intorc spre el: Adonai, poti....Dar nu ajung sa termin fraza, caci se intoarce spre mine si-mi spune: DRAGUL meu Adonai ! Ieri mi-a sarit in brate la sfirsitul orelor cu un avint incit scaunul meu de birou ne-a dus prin clasa pe amindoi...Dragi prieteni, de ce va povestesc toate acestea? Pentru ca si eu am lupta mea cu ADONAI cel mare si observ ca de cind "cel mic" este in fiecare zi cu mine incepem sa ne impacam...Si acum un ultim APEL PENTRU JURNALUL UNEI EMIGRATII...gasiti nelinistea in sufletul vostru si scrieti...este drumul spre impacarea cu faptele traite.Pina acuma sint 22 de articole terminate si 4 inca "pe drum". Multumesc tuturor celor care participa la proiect. Cu drag,Juli - Decembrie 2008

Dragi prieteni, lucrez la cartea "Jurnalul unei emigratii". Recitesc rindurile voastre si vad in fata ochilor pelicula plecarii unei generatii intregi. Ascult vocile voastre, le simt vibratia creata de un sentiment spus, sau ascuns de umbra unei lacrimi sau a unui suris. Doresc sa va dau posibilitatea de a citi deja acuma, inaintea aparitiei cartii, aceste marturii ale unei perioade importante din viata noastra, care si-a lasat amprenta, ca de atitea ori de-a lungul istoriei, asupra locurilor de unde am plecat.
Cu drag,Julia
PS. Imi puteti trimite inca texte, le prelucrez paralel cu munca mea. Am trimis actual rindurile scrise de Marika Szenes pe site. Daca doriti sa NU va pun rindurile pe site, va rog sa-mi scrieti. Multumesc

Februarie 2009

Decembrie 2008