Maria Neumann (Marika)
Era in toamna lui 1940 când profesoara mea de matematica, Maria Neumann a deschis usa clasei XI a LIT (asta era prescurtarea pentru Liceul Israelit Timisoara), aruncând pe catedra, intr-un stil caracteristic, catalogul ce continea numele elevilor înscrisi la sectia stiintifica. Amintesc câteva nume: Abelsberg, Altmann, Koguth, Adler, Berger, Loebel. Nu am banuit in acel moment ca întâlnirea cu dumneaei va genera o trainica prietenie care va lasa puternice urme asupra evolutiei noastre viitoare.
Obisnuit cu stilul de predare riguros al profesorilor pe care i-am avut la liceul Constantin Diaconivici Loga printre care amintesc pe Coman, Cioflec si Iorgulescu, oameni cu puternice convingeri liberale, m-a surprins din primul moment stilul neconventional de predare al acestei profesoare, înaltul grad in care stapânea materia predata si nu in ultimul rând grija pe care o arata pentru ca fiecare dintre noi nu numai sa inteleaga cele predate dar sa le si poata aplica la rezolvarea problemelor pe care ni le propunea, culese cu grija din culegeri de probleme si din reviste de renume. Punându-ne sa numerotam in caiet problemele rezolvate, nu de putine ori am auzit sa-mi spuna:”Atunci dumneata ai devenit cam lenes” când i se parea ca numarul problemelor rezolvate nu a crescut suficient de la o zi la alta.
Având impresia ca nu reuseste sa ne transmita suficiente cunostinte la orele de curs ne invita in dupa amiezile ei libere la ea acasa unde rezolva cu noi probleme cu un grad ridicat de dificultate si introducându-ne in capitole speciale de matematica ce nu figurau in programa analitica.
Vazând ca sunt interesat de cele pe care le preda, încetul cu încetul s-a legat intre noi o prietenie, tematica problemelor pe care le discutam largindu-se spre literatura si filozofie, domenii in care era foarte versata. Îmi sugera cartile pe care sa le citesc, si îmi punea in repetate rânduri întrebarea: Ce înseamna sa fii evreu? Dupa lungi dezbateri am ajuns la urmatoarea definitie: „Evreu este cel ce sesizeaza ceva acolo unde altii nu întrezaresc inca nimic”, largind definitia lui Cioran: Evreul e ca drojdia, nu lasa faina sa doarma.
Termin cu un mesaj: Draga Marika (ai propus ca in discutiile noastre sa lasam deoparte politeturile) Banuesc ca acolo pe unde ai poposit, ai pregatit o masa si scaune, hârtie si scule de scris pentru ca toti cei carora le-ai fost Profesoara sa invatam in continuare de la tine sa fim rigurosi in tot ce întreprindem, sa continuam discutiile despre punctele in care matematica, fizica si umanitatea se intersecteaza, sa imbunatatim definitiile de mai sus si sa dam mai mult decât ni se da si poate sa ne mai spui „Ati devenit cam lenesi”. B.R.
Era in toamna lui 1940 când profesoara mea de matematica, Maria Neumann a deschis usa clasei XI a LIT (asta era prescurtarea pentru Liceul Israelit Timisoara), aruncând pe catedra, intr-un stil caracteristic, catalogul ce continea numele elevilor înscrisi la sectia stiintifica. Amintesc câteva nume: Abelsberg, Altmann, Koguth, Adler, Berger, Loebel. Nu am banuit in acel moment ca întâlnirea cu dumneaei va genera o trainica prietenie care va lasa puternice urme asupra evolutiei noastre viitoare.
Obisnuit cu stilul de predare riguros al profesorilor pe care i-am avut la liceul Constantin Diaconivici Loga printre care amintesc pe Coman, Cioflec si Iorgulescu, oameni cu puternice convingeri liberale, m-a surprins din primul moment stilul neconventional de predare al acestei profesoare, înaltul grad in care stapânea materia predata si nu in ultimul rând grija pe care o arata pentru ca fiecare dintre noi nu numai sa inteleaga cele predate dar sa le si poata aplica la rezolvarea problemelor pe care ni le propunea, culese cu grija din culegeri de probleme si din reviste de renume. Punându-ne sa numerotam in caiet problemele rezolvate, nu de putine ori am auzit sa-mi spuna:”Atunci dumneata ai devenit cam lenes” când i se parea ca numarul problemelor rezolvate nu a crescut suficient de la o zi la alta.
Având impresia ca nu reuseste sa ne transmita suficiente cunostinte la orele de curs ne invita in dupa amiezile ei libere la ea acasa unde rezolva cu noi probleme cu un grad ridicat de dificultate si introducându-ne in capitole speciale de matematica ce nu figurau in programa analitica.
Vazând ca sunt interesat de cele pe care le preda, încetul cu încetul s-a legat intre noi o prietenie, tematica problemelor pe care le discutam largindu-se spre literatura si filozofie, domenii in care era foarte versata. Îmi sugera cartile pe care sa le citesc, si îmi punea in repetate rânduri întrebarea: Ce înseamna sa fii evreu? Dupa lungi dezbateri am ajuns la urmatoarea definitie: „Evreu este cel ce sesizeaza ceva acolo unde altii nu întrezaresc inca nimic”, largind definitia lui Cioran: Evreul e ca drojdia, nu lasa faina sa doarma.
Termin cu un mesaj: Draga Marika (ai propus ca in discutiile noastre sa lasam deoparte politeturile) Banuesc ca acolo pe unde ai poposit, ai pregatit o masa si scaune, hârtie si scule de scris pentru ca toti cei carora le-ai fost Profesoara sa invatam in continuare de la tine sa fim rigurosi in tot ce întreprindem, sa continuam discutiile despre punctele in care matematica, fizica si umanitatea se intersecteaza, sa imbunatatim definitiile de mai sus si sa dam mai mult decât ni se da si poate sa ne mai spui „Ati devenit cam lenesi”. B.R.
